Becali, „demascat” de un fost conducător de la FCSB! Ce rol are, de fapt, Vasile Geambazi, omul pe care latifundiarul îl îmbracă în haine de patron

Becali,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali a uimit pe toată lumea în momentul în care l-a anunțat pe Vasile Geambazi, nepotul său, drept omul care taie și spânzură la FCSB, în contextul în care cei de la CFR Cluj au cerut depunctarea vicecampioanei pentru unele declarații ale omului de afaceri, dar Narcis Răducan vine cu o variantă complet opusă de cea a latifundiarului din Pipera. Fostul manager din Ghencea a dezvăluit că Geambazi are, de fapt, un rol secundar în organigrama clubului.

În multele intervenții telefonice pe care le are la televiziunile de sport din România, Gigi Becali se referă la Vasile Geambazi ca la „Vasi” și a avut grijă să-i creioneze acestuia un portret interesant la prima vedere. Potrivit spuselor lui Becali, Geambazi e cel care a preluat frâiele și decide tot ce mișcă la FCSB, cu mențiunea că nepotul are de respectat promisiunile făcute de Becali până în momentul presupusei retrageri. Evident, mișcarea a fost interpretată de multe voci din fotbalul românesc drept o formă prin care Becali vrea să evite problemele cu Comisia de Disciplină din cadrul FRF, care-l judecă pentru declarațiile date la adresa CFR-ului, iar varianta e confirmată și de Narcis Răducan.

Cândva conducător la clubul lui Gigi Becali, fostul mijlocaș a dezvăluit că Geambazi se ocupă de mersul Academiei celor de la FCSB și de echipa a doua și că deciziile importante sunt luate tot de Gigi Becali: „Vasi conduce doar la academie și o face foarte bine. A facut treaba foarte bună acolo. Este un băiat serios, are afaceri, iubește fotbalul. Dar la prima echipă conduce tot Gigi Becali. În documente, sigur, Vasi este patron și treaba asta protejează patronul și clubul de probleme”, a declarat Răducan, la Digi Sport.

Bucuros nevoie mare, la nivel declarativ, că nu mai trebuie să ia deciziile la club, Becali a vorbit, duminică, despre planul celui pe care-l îmbracă în haine de patron: „I-am spus lui Dică `Nu fi supărat, că iei titlul și rămâi antrenor`. Așa a spus Vasi, dar Vasi decide. El mi-a spus: `Gigi, m-ai lăsat să fac ce vreau eu, vreau să-l țin pe Dică și dacă nu câștigăm campionatul`. El a hotărât că vrea să-l țină pe Dică în continuare”, a spus Becali.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…